marți, 4 septembrie 2018

Operațiunea "Teroarea Luminii" - partea I


  • In anul 2016, Ministerul Sănătății întocmea un raport despre ilegalitățile făcute de Monica Pop  la conducerea Spitalului de Oftalmologie

  • Cu toate ca raportul conține dovada a zeci de ilegalități si pagube imense, Monica Pop nu a fost trasa la răspundere nici penal, nici administrativ

  • Legea omertei: Ministerul Sănătății  a refuzat sa publice raportul corpului de control

  • Operațiunea "Teroarea Luminii": publicăm raportul tăinuit de minister, ca sa arătam in ce mod sunt mușamalizate ilegalitățile atunci când este vorba de persoane sus-puse, precum Monica Pop

  • Raportul poate fi descărcat de aici: [Link]

  • In raport, ministerul recunoaște, in sfârșit, ca Monica Pop s-a aflat in incompatibilitate si conflict de interese (pag. 51)

  • Monica Pop - exemplu perfect al protecției pesediste. Cu sprijinul partidului, poți face câte ilegalități vrei, fără sa pățești ceva

  • Presa iarăși da dovada de lașitate: nici măcar o litera despre ilegalitățile făcute de Monica Pop in fruntea spitalului



Monica Pop, protejată de Ministerul Sănătății


În luna iunie 2016, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a făcut o anchetă la Spitalul de Oftalmologie, in urma unor dezvăluiri in presa făcute de jurnalistul C. Tolontan. Astfel, au fost descoperite o mulțime de ilegalități făcute de Monica Pop in calitate de manager de spital, atât de natura penala, cat si administrativa.
Ca sa o protejeze pe Monica Pop, Ministerul a refuzat categoric sa publice raportul, deși se încadrează in categoria informațiilor de interes public. Ca să facem o comparație, Ministerul Sănătății  nu a avut vreo problema să publice raportul privind modul dezastruos de îngrijire a pacienților arși in urma incendiului de la Colectiv.

Operatiunea "Teroarea Luminii": publicăm raportul mușamalizat de Ministerul Sănătății:[Link]

Ce conține raportul

Cu toate că raportul are peste 50 de pagini, el conține doar o mica parte din ilegalitățile facute de Monica Pop la conducerea spitalului.

Monica Pop acordă sporuri ilegale pentru preferații ei din spital, încălcând OMS 547/2010. Iată câteva exemple:


Pag. 10:
- spor de 15% pentru cei de la ambulatoriul integrat, in baza unui articol de lege care nu exista ( se invoca Anexa 3, lit. A pct. 10 din OMS 547/2010 - deși nu exista in acea secțiune decât 2 puncte, nu 10).

- celor de la laboratorul de analize medicale le-a fost acordat un spor de 50%, cu toate că legea prevedea numai 25% (Anexa nr. 1 lit. A pct. 5 din OMS 547/2010)

- laboratorul de proteze oculare al spitalului funcționează clandestin, nefiind prevăzut in structura organizatorica a spitalului așa cum a fost stabilita de OMS 819/2008.

- asistenții medicali care lucrează la laboratorul de proteze oculare au primit ilegal spor de 50% la salariu pentru "condiții periculoase", in ciuda faptului ca lucrau intr-o structura care nu exista oficial.

Pag. 12:
Mai multe persoane cu funcția de asistent-sef din spital primesc ilegal spor de tură de 15%. Conform legii, un asistent sef lucrează doar cu program normal, nu in ture.

Pag. 12:
Monica Pop si-a acordat singura un spor ilegal de 15%, deși nu se încadra la prevederile invocate. Totodată, mai acordă un spor de lucru la calculator, de 15%, pentru Ianuș Zoița, care ocupa funcția de director financiar-economic. Ministerul precizează ca cei cu funcții de conducere nu beneficiază de astfel de sporuri.




Dupa cum se poate observa, Monica Pop este extrem de generoasa cand este vorba de banii publici, acordând zeci de sporuri ilegale pentru  preferații ei din spital. Clientelismul politic trebuie rasplatit, nu? Banii nu au fost recuperați nici pana in ziua de azi. Va mai mira ca nu raman fonduri și pentru pacienti?

Firește, Monica Pop considera că și propria ei persoana merita un spor ilegal de 15%. Avand in vedere că managerul ia cel mai mare salariu din spital, sporul de 15% nu este deloc de neglijat.

Pag. 11: Monica Pop scoate 6 posturi la concurs fără ca unitatea sa aibă aprobata bugetul de venituri si cheltuieli, încălcând OUG 83/2014 si HG 286/2011


La pag. 30 se arata ilegalitățile cu stocurile de medicamente

Astfel, eliberarea de medicamente pentru secții se face fără respectarea legii, pe baza de bon de consum. In mod legal, de la farmacia centrala medicamentele pleacă cu bon de transfer şi lunar, secțiile emit bonuri de consum pentru materialele si medicamentele folosite.

Pag. 32: In perioada 2013-2016, se arata ca spitalul nu a facturat si înregistrat venituri de realizat din servicii medicale spitalicești in valoare de 14.086.670 lei. Astfel, spitalul a avut contract cu CASMB de 30.901.591,84 lei, dar a prestat servicii medicale de 44.827.286 lei, rezultând diferența menționata anterior.


Pag. 44
In registrul de evidenta a protocoalelor operatorii nu sunt consemnate date esențiale, cum ar fi numărul salii, ora de începere a operației, CNP-ul pacientului, semnătura și parafa medicului.

Este evident ca in acest fel sunt favorizate operațiile clandestine, mai precis exista medici care își aduc pacienții de la clinicile private ca sa fie operați pe banii statului. Plata la privat, cheltuiala la stat.

Pag. 47: Ilegalități la compartimentul de supraveghere si control infecții nosocomiale: este format doar din 2 posturi , cu toate ca OMS 916/20016 prevede ca trebuie sa existe 7 posturi (2 clinicieni, 1 farmacist, 1 asistent medical, 1 post serviciu administrativ).

Pag. 48-57
Zeci de ilegalități legate de închiriere unor spatii din spital unor firme, private, printre care si firma Monona SRL, la care Monica Pop era angajată. Am detailat subiectul intr-un articol anterior: [link]

La fiecare pagina abunda neregulile si infracțiunile (probabil deja prescrise). La fiecare pas si la fiecare act încheiat Monica Pop face o mulțime de falsuri.

Astfel:

- la pag. 49 din raport se arata ca exista doua variante ale contractului de închiriere încheiate cu firma Monona. La a doua varianta, dispare in mod magic art. 10, care arata că firma nu are voie sa subînchirieze spațiul primit de la spital.
In urma trucului, firma Monona exact asta a făcut: a subînchiriat spațiul firmei Midavi, o alta firma deținuta de exact aceiași patroni.

- la pag. 50 se arata ca Monica Pop a “ajustat” numărul de metri pătrați închiriați, astfel încât sa fie mai puțin. In contract erau trecuți 30 m2 (sau 38 in alta varianta), deși in realitate cifra reala era de 41 mp2.




Monica Pop - în incompatibilitate (pag. 51)
Cel mai important paragraf se gaseste la pagina 51. In cele din urma, Ministerul Sănătății recunoaște,cu jumătate de gura, ca Monica Pop s-a aflat in situație de incompatibilitate in perioada 2007-2011, prin faptul ca a fost angajata la firma Monona in paralel cu funcția de manager. Un lucru pe care eu l-am afirmat încă din 2010.


Ce s-a intamplat cu raportul? Ministerul l-a trimis la Parchetul de pe langa Politia sect. 1, sesizand numai doua infractiuni, insa cei de acolo au musamalizat dosarul. Nu trebuie uitat ca modificarile legislative facute de PSD in Codul Penal au ajutat-o din plin pe Monica Pop sa scape de acuzatii.
Nici pe linie administrativa Ministerul nu a luat vreo măsură. Incompatibiliutatea, de exemplu, este o problema administrativă, nu penala, iar Ministerul avea obligatia sa dispuna încetarea contractului de manager incheiat cu Monica Pop. Asa cum ne asteptam, pana în prezent nu a fost luată nicio masură.

Regula se confirmă: daca ești sub pavăza protectoare a PSD, nu pațesti nimic.